O potecă argintieCând nu avem bandă de cupru
După ce LEDuleț și Bateria CR2032 i-au învățat pe copii cum să construiască Poteca Electronilor cu bandă de cupru, au pornit mai departe pe poteca albastră. Pe drum, au întâlnit o poieniță liniștită, unde razele lunii se reflectau pe o bucată de folie de aluminiu întinsă pe pământ.
Ce este asta? Nu este cupru… dar tot strălucește!
Este o altă cale pentru electroni. Când nu avem bandă de cupru, putem folosi folie de aluminiu. Conductivitatea este diferită, dar magia luminii rămâne aceeași.
Conductivitate? Ce înseamnă asta?
Conductivitatea ne spune cât de ușor poate trece curentul printr-un material. Unele materiale, cum sunt cuprul, aluminiul sau fierul, sunt conductoare. Prin ele, curentul își găsește ușor drumul, ca pe o autostradă luminoasă.
Și există materiale prin care nu poate trece?
Sigur că da! Plasticul, hârtia sau banda adezivă sunt izolatoare. Ele sunt ca niște porți închise în calea curentului: drumul se oprește acolo.
Aha! Atunci folia noastră poate deveni un drum pentru curent!
Exact. Și nu orice folie, ci chiar folia alimentară de aluminiu din bucătăria părinților. Este subțire, se taie și se modelează ușor, o fixăm pe hârtie cu bandă adezivă și conduce curentul destul de bine ca tu, LEDuleț, să te aprinzi.
Atunci putem construi poteca chiar și cu materiale obișnuite din casă!
Da. Important este ca drumul să fie complet și contactul bun. Atunci lumina se va naște din nou.
Joacă-te: conductor sau izolator?
🎮 Joc: Conductor sau izolator?
Bateria CR2032 vrea să afle care obiecte din casă lasă curentul să treacă. Pentru fiecare obiect, alege dacă LEDuleț s-ar aprinde.
Materiale necesare
Experimentele sunt mai distractive când lucrăm în siguranță! Dacă folosiți foarfece, ace, magneți mici sau baterii, chemați un adult să vă fie partener de aventură. Bateriile-pastilă și magneții mici nu se bagă în gură și nu se lasă la îndemâna fraților mai mici.
Bifează fiecare material pe care l-ai pregătit.
Totul este pregătit! Putem începe construcția. ✅
Filmul experimentului
Poteca Electronilor din folie de aluminiu
În film vezi cum se rulează folia, cum se fixează bateria și cum își găsește LEDuleț locul pe traseu.
Construim poteca din aluminiu pas cu pas
Atinge un pas ca să-l bifezi când l-ai terminat.
-
Așezăm planul pe masă
Punem foaia printată pe masa de lucru și observăm traseul: zona de plus (+), zona de minus (–) și locul unde va sta LEDuleț. Pregătim folia, bateria, magnetul, LED-ul, foarfecele și banda adezivă.
-
Fixăm magnetul
Așezăm magnetul în locul marcat pentru baterie și îl fixăm cu o bucată mică de bandă adezivă.
-
Facem firele din folie
Rupem o fâșie de folie de aproximativ 5 cm lățime.
O rulăm între palme, ca pe un șnur, până devine un fir subțire și uniform. Facem două fire: unul pentru plus și unul pentru minus.
Le așezăm pe traseu și le îndoim acolo unde drumul schimbă direcția.
Aplatizăm capetele cu degetele sau cu mânerul de plastic al foarfecei, ca să atingă bine bateria și LED-ul.
Fixăm firele pe hârtie cu bucățele de bandă adezivă: folia nu se lipește singură.
Așa, electronii vor avea un drum clar, chiar dacă nu avem cupru!
-
Așezăm traseul de minus (–)
Punem firul de minus pe traseu, îl îndoim la colțuri și îl fixăm cu bandă adezivă.
Important: capătul aplatizat trebuie să treacă peste magnet, ca minusul bateriei să atingă folia.
-
Așezăm bateria CR2032
Punem bateria peste magnet, cu partea cu scris în sus (plusul). Partea de jos, fără scris, este minusul și trebuie să atingă firul de folie.
-
Așezăm traseul de plus (+)
Punem al doilea fir pe traseul de plus. Capătul aplatizat ajunge peste partea cu scris a bateriei.
Pentru că folia nu stă lipită singură pe baterie, o fixăm cu o bucățică de bandă adezivă pusă peste folie, nu sub ea.
-
Așezăm LEDuleț pe potecă
piciorușul lung → pe traseul de plus (+)
piciorușul scurt → pe traseul de minus (–)
Folia se mișcă ușor, așa că fixăm piciorușele cu bucățele mici de bandă adezivă, peste folie.
-
Verificăm conexiunile
Dacă LEDuleț nu se aprinde, apăsăm ușor pe baterie, pe capetele firelor și pe piciorușele LED-ului. De multe ori, contactul se îmbunătățește imediat.
Electronii sunt mici și sensibili. Dacă îi ajutăm puțin, își găsesc drumul și lumina apare.
-
Bucuria finală!
Când LEDuleț se aprinde, poteca din folie de aluminiu prinde viață. Ați construit lumină cu materiale simple din casă, exact ca în povestea lui LEDuleț și a Bateriei CR2032!
Dacă nu merge
LEDuleț nu se aprinde deloc
Verifică polaritatea: piciorușul lung pe traseul de plus (+), cel scurt pe traseul de minus (–). Apoi verifică dacă folia atinge bateria și sus, și jos.
Se aprinde doar când apăs cu degetul
Folia nu este autoadezivă, așa că se poate ridica. Aplatizează bine capetele firelor și fixează-le cu bandă adezivă: peste baterie și peste piciorușele LED-ului.
Banda adezivă acoperă contactul
Banda adezivă este izolator! Dacă stă între folie și baterie sau între folie și piciorușul LED-ului, curentul nu trece. Pune banda peste folie, nu sub ea.
Firul de folie s-a rupt
Folia subțire se rupe ușor la îndoituri. Fă un fir nou, mai gros: împăturește folia de câteva ori înainte să o rulezi.
Am verificat tot și tot nu merge
Încearcă o baterie nouă sau verifică LED-ul ținându-l direct pe baterie: piciorușul lung pe partea cu scris, cel scurt dedesubt.
Ce am aflat
- Conductoarele lasă curentul să treacă: cuprul, aluminiul, fierul și aproape toate metalele.
- Izolatoarele opresc curentul: plasticul, hârtia, lemnul uscat, sticla, banda adezivă.
- Cu puțină îndemânare, un material obișnuit din bucătărie poate deveni un fir electric.
Mai departe
Aprinde o stea
Acum că știți să construiți poteca, lumina poate prinde formă: o stea din carton, colorată de voi, care se aprinde de-adevăratelea.
Poteca argintie luminează?
Bravo, ai construit un circuit cu materiale din casă! Bifează episodul pe hartă.
Bifat pe harta sezonului!
